Translator’s Note
Oana Hodade’s play Scenes from the Life of the Family Stuck is based on her discovery of undeveloped photographs in a flea market in Cluj, Romania. These photos showed an unnamed family in their everyday life and on vacation, mostly in Hungary, but also in Romania, Bulgaria, Slovakia, and Macedonia. Hodade named the main character “Janus Stuck” as a play on “io nu știu” which means “I don’t know” in Romanian. And as “Janus” has more German or Austrian connotations, the full name becomes a reference to the multiculturalism of Hodade’s home region of Transylvania and its complex history regarding Hungarian and German ethnic minorities.
The notes to the creative team include this delightfully maddening statement: “In a potential staging, one can use all the scenes or just parts of them.” The following selection of scenes offers a microcosm of the entire play, reflecting on the nature of archives and imagination: what is there, what could be there, how do we fill gaps as we try to recreate our families and belonging in the world? The A1 and A2 characters are actors who give their real first names in other scenes, while also adopting the family’s fictional last name “Stuck,” and throughout the performance they prompt the audience with questions and memories.
✶
4.
OANA HODADE
The images I started with are part of an archive of photo negatives I found in Oser, the flea market in Cluj, in 2016. I bought them on a cold Sunday, the 26th of November. It was the end of the day for rummaging. I was with a friend, a photograph collector. We reached these boxes, some were at the end of a row. The boxes were full of all the rubbish of the world, without any connection to each other. Unpaired spoons, a GPS device, three screws, a chipped glass, a toddler’s shoes. My eyes fell on something familiar. A familiar logo. ORWO. A small box, rectangular, written on it: ORWO. I recognized it from the old cassette tapes. I leaned over, grabbed the box, inside was some undeveloped film. Wide format, 6×6. Black and white. I recognized in one of the images the casino in Constanța. There was also a woman lying on the beach, and in the distance, a tower with a crescent moon on top. Then in the big box I see another film. I don’t remember what was on it. And I look and see another one, and another one. I make a sign to my friend and he tells me to not become too enthusiastic so that he doesn’t take all your money. We ask him for a bag to put everything in, there are many, about 20, maybe more. And my friend, faking nonchalance, hands trembling with emotion, he says: do you have more of this, because we want to put some frames on the wall and wrap them in this kind of film, so it’s more artistic. I laughed into the bag. The seller was super bored and not very cooperative, he wanted to go home. I don’t know, you see there what’s left. We bought them all for thirty lei, we couldn’t believe it, for us it was treasure. My friend dusted them off and rinsed them, and I offered to start scanning them. We looked at some of them as they were hanging to dry so we could see what was on them. Buildings, ruins, faces, vegetation. Some compositions looked good, even on the negatives. And you could also feel their emotional weight. I dreamed a lot that night, many dreams and deep dreams, and more nights followed with dreams like that. It took a lot of time to scan them, I was doing it in in-between moments. For one month or more, I believe. I realized that in many of them there were the same people – a family, father, mother, two children. Buildings that gave me an idea about the places they were in. One of the photos especially drew my attention –
She holds up the photo.
A portrait, to be more exact: a man in a tent, in warm light. He wears glasses and a wedding ring and looks down. He is reading something, probably. He holds something in his mouth, a leaf or a small flower. Or a matchstick. He wears a shirt with short sleeves. A white, luminous line crosses vertically through the image. It’s a very intimate portrait. I returned to this image time and time again. I don’t know who this man is, and I didn’t have any intention of finding out. I am afraid that facing reality would destroy the embroidery I keep stitching around this family.
In this portrait, though, there’s something that speaks about him in a loud voice. I named him, playfully, Janus Stuck.
So, who is Janus Stuck?
38.
A1
You see this image for the first time.
A2
It’s the eighth time when you see it.
A1
You’ve already seen it one hundred two times.
A2
Something is missing from it, you know, you were there when it was made.
A1
You are the son of the one who made it.
A2
You are the father of the one who made it.
A1
You made it.
A2
You are Janus Stuck.
40.
JANUS STUCK
It’s a frigid winter, a cold day, one of the coldest days ever. I’m driving, my wife is about to give birth to our second child, I’m taking her to the hospital. The trip is short, we go through a valley and a hill and another valley, that’s it. “Hey, just a little bit more!” I encourage her. I speed up the hill and when we descend into the second valley, I see a huge cloud that crosses the field. A cloud with hundreds, with thousands of hooves, that crosses the road. I brake hard. There are hundreds of cows slowly shambling through the cold, and their warm breath increases and increases and hits the snow and increases and increases and envelopes them and carries them carefully in front of us, in a cloud of hooves. Several long minutes seem like hours until they cross the road. We start again, we rush to the hospital. Just a bit more, hey, just a bit more. In a few hours, Emil will be born.
OANA HODADE
My father told me a similar story, when he took me home from Cluj. I hadn’t heard it before, and I haven’t heard it since. It was about me, about the day I was born. The details blend a bit, in my story it wasn’t exactly like that. It was cold, yes, but it wasn’t my father that took Mom to the hospital, but a neighbor. And the cloud of hooves, yes, father saw it, but in a different place, because he was working that day.
JANUS STUCK
If you don’t mind me asking, who are you? I can see that for a few good months, for a few good years, you have been following me, me and my family. Do we know each other? What do you want from us?
OANA HODADE
Mr. Stuck, I… I don’t want anything. Nothing in particular. I found these photographs that belong to you and I was curious about what kind of people you are.
JANUS STUCK
Where did you find them?
OANA HODADE
The flea market in Cluj. In Oser.
JANUS STUCK
In Cluj? What were they doing there? We didn’t live in Cluj.
OANA HODADE
I have no idea, I don’t know how they got there. Many people asked me, all the people I told about the photos. But where do you live?
JANUS STUCK
In Tîrgu-Mureș.
OANA HODADE
This can’t be.
JANUS STUCK
Why?
OANA HODADE
It’s too much of a coincidence. I’m also from Tîrgu-Mureș. Please, the spirit of Ionesco sneaks among us and I shiver.
JANUS STUCK
Ionesco? Eugene Ionesco? He was my colleague!
OANA HODADE
No, please. It’s weird.
JANUS STUCK
He had a way with words, he was the best in the class. Now he’s a carpenter. He was, at least, I don’t know if he’s still alive. He made the chairs and the dining room table, modeled after Brâncuși.
OANA HODADE
Eyyy, Brâncuși… God what dialogue, who writes such dialogue? Come on, I’ll do it differently. Mr. Janus Stuck, I want to propose a game. Would you like to be my father?
JANUS STUCK
No.
OANA HODADE
Oww, that hurts. Why not?
JANUS STUCK
You already have a father.
OANA HODADE
That’s true, but I want one like you.
JANUS STUCK
Like me? But how do you know what I’m like?
OANA HODADE
From these photos. From the way you look into the camera. You are a good and kind man.
JANUS STUCK
And what else?
OANA HODADE
And loving and calm. And tender. And understanding. And you have time for others. It’s easy to see.
JANUS STUCK
Miss, you are idealizing.
OANA HODADE
Don’t call me miss, I am Oana, call me Oana.
JANUS STUCK
But we don’t know each other. I don’t know you. All I can see is that you spent your time with these images from our vacations. You embarrass us. I hope you don’t mind that I tell you this.
OANA HODADE
I don’t mind. It didn’t cross my mind that you would see me.
JANUS STUCK
We see you.
OANA HODADE
And you don’t say anything.
JANUS STUCK
Miss Oana, we just lead our own lives. And maybe it would be a good idea if you do the same.
OANA HODADE
Yes.
JANUS STUCK
Find a place in your own life, for whatever it’s worth. I don’t know your father, but I am sure that he, like me, was an ordinary man, like all our peers. Same lack of power, same weakness, same bastards. The ground is sliding under our feet and we try to stay upright as best we can.
OANA HODADE
And we all make mistakes, don’t we? Please don’t say that, I’m transforming you into an ordinary character and I don’t want to do that.
JANUS STUCK
Don’t idealize me, Miss Oana. And take it easy with everything. And let go of dreams, come down to earth among people. Don’t protect yourself so much. Enjoy yourself, live, face life head on, with all its experiences.
OANA HODADE
Oh God, you sound like my father.
Janus Stuck laughs.
You’re making fun of me?
JANUS STUCK
Yes, you are funny.
OANA HODADE
Good that you didn’t say cute.
JANUS STUCK
All these travels that you analyze in detail, do you even know what I learned – but what do you hope to find in them, the meaning of life?
OANA HODADE
In a way, yes, I think so.
JANUS STUCK
Here, in the vacation photographs of some strangers? But there are so many books and films and works of art that are trying to formulate some answers, why are you wasting your time with us?
OANA HODADE
I like the ordinary, the everyday, that’s where I think the essence is. But now I am turning into a cliché. Please, you were saying about travels…
JANUS STUCK
To keep moving, that’s it. Never stop, never give up. And when we believe that we have understood how things are, begin again on another trip. That’s it.
OANA HODADE
That’s the meaning of life?
JANUS STUCK (laughing)
You’re so funny. How old are you?
OANA HODADE
36.
JANUS STUCK
And more ahead. And much success!
OANA HODADE
Wait, Mr. Stuck! Janus! Don’t you want to be my grandpa?
Scene din viaţa familiei Stuck
4.
OANA HODADE
Imaginile de la care am pornit fac parte dintr-o arhivă de negative foto găsită la Oser, piața de vechituri din Cluj, în 2016. Le-am cumpărat într-o duminică friguroasă, 26 noiembrie. Era la sfârșitul zilei de scormonit prin lucruri. Eram cu un amic, colecționar de fotografie. Am ajuns în dreptul acestor cutii, undeva într-un capăt de rând. Cutiile erau pline de toate prostiile pământului, fără nicio legătură una cu alta. Linguri desperecheate, un GPS, trei șuruburi, un pahar ciobit, încălțări de copil mic. Mi-a căzut ochii pe ceva familiar. Un logo cunoscut. ORWO. O cutie mică, dreptunghiulară, pe care scria ORWO. O recunoșteam de pe casetele vechi. M-am aplecat, am luat cutia, înăuntru era un film developat. Format lat, 6×6. Alb-negru. Recunosc în una din imagini cazinoul din Constanța. Mai e o femeie care stă la plajă și, într-o vedere de sus, un turn cu semilună în vârf. În cutia mare mai văd un film. Nu mai știu ce era pe el. Și mă uit și mai văd unul, și încă unul. Îi fac semn amicului și-mi zice nu te entuziasma prea tare ca să nu ne facă ăsta de bani. Îi cerem o pungă în care să le punem, sunt multe, vreo 20, poate mai bine. Și el, fals nonșalant, îi tremurau mâinile de emoție, zice: mai aveți din astea, că vrem să ne punem pe pereți niște rame și să le învelim în filme de-astea, așa, mai artistic. M-a bușit râsul în pungă. Vânzătorul era mega plictisit și deloc cooperant, voia să meargă acasă. Nu știu, vedeți acolo ce mai e. Le-am luat cu 30 de lei, nu ne-a venit să credem, pentru noi erau o comoară. Amicul meu le-a spălat și eu m-am oferit să le scanez. Ne-am uitat la câteva dintre ele, așa cum atârnau la uscat, ca să ne dăm seama ce era pe ele. Clădiri, ruine, fețe, vegetație. Unele compoziții se vedea că sunt bune și așa, de pe negativ. Și încărcătura lor emoțională se simțea și așa. Am visat mult în noaptea aia, mult și dens, și au mai urmat nopți cu vise dintr-astea. A durat mult să le scanez, o făceam printre picături. O lună și mai bine, cred. Mi-am dat seama că în multe dintre ele apăreau aceiași oameni – o familie, tatăl, mama, doi copii. Clădiri care-mi dădeau indicii despre locurile în care erau. M-a atras în mod special una dintre fotografii – un portret, mai exact: un bărbat într-un cort, într-o lumină caldă. Poartă ochelari și verighetă și privește în jos. Citește ceva, probabil. Ține ceva în gură, o frunză sau o floare mică. Sau un băț de chibrit. Are o cămașă cu mânecă scurtă. O dungă albă, luminoasă, trece pe verticală prin mijlocul imaginii. E un portret extrem de intim. În timp, am revenit la această imagine de nenumărate ori. Nu știu cine este bărbatul și nici n-am avut intenția să aflu. Mă tem că o confruntare cu realitatea ar distruge broderia pe care-o tot țes în jurul acestei familii. E ceva în acest portret, însă, care vorbește aproape cu voce tare despre el.
L-am numit, în joacă, Janus Stuck. Deci, cine este Janus Stuck?
38.
A1
Vezi imaginea asta pentru prima dată.
A2
E a opta oară când o vezi.
A1
Ai văzut-o deja de o sută două ori.
A2
Ceva lipsește din ea, știi, ai fost acolo când a fost făcută.
A1
Ești fiul celui care a făcut-o.
A2
Ești tatăl celui care a făcut-o.
A1
Tu ai făcut-o.
A2
Tu ești Janus Stuck.
40.
JANUS STUCK
E o iarnă geroasă, o zi friguroasă, una dintre cele mai friguroase zile dintotdeauna. Conduc, soția mea stă să nască al doilea copil, o duc la spital. Drumul e scurt, trecem o vale și-un deal și încă o vale, atât. Hai, încă un pic!, o încurajez. Urc dealul cu viteză și când coborâm într-a doua vale, văd un nor imens care străbate câmpul. Un nor pe sute, pe mii de picioare cu copite care trece peste drum. Frânez cu putere. Sunt sute de vaci care se târăsc încet prin frig și respirația lor caldă se amplifică și se amplifică și se lovește de zăpadă și se amplifică și se amplifică și le învăluie și le poartă cu grijă prin fața noastră, într-un nor cu copite. Se scurg minute bune care par ore până când traversează strada. Pornim din nou, gonim spre spital. Încă un pic, hai, încă un pic. În câteva ore se naște Emil.
OANA HODADE
O poveste similară mi-a spus tata, când m-a dus odată acasă de la Cluj. N-o mai auzisem până atunci, și nici n-am mai auzit-o de-atunci încoace. Era despre mine, despre ziua în care m-am născut. Detaliile se amestecă puțin, în povestea mea n-a fost chiar așa. Era frig, da, dar pe mama n-a dus-o tata la spital, ci un vecin. Și norul cu copite, da, l-a văzut tata, dar în altă parte, muncea în ziua aia.
JANUS STUCK
Nu vă supărați, cine sunteți dumneavoastră? Văd că de luni bune, de ani buni mă tot urmăriți, pe mine și familia mea. Ne cunoaștem? Ce doriți de la noi?
OANA HODADE
Domnule Stuck, eu… nu doresc nimic. Nimic în mod special. Am găsit aceste fotografii care vă aparțin și eram curioasă ce fel de oameni sunteți.
JANUS STUCK
Unde le-ați găsit?
OANA HODADE
La piața de vechituri din Cluj. La Oser.
JANUS STUCK
La Cluj? Ce să caute acolo? Noi nu locuim la Cluj.
OANA HODADE
Păi nu știu, habar n-am cum au ajuns acolo. M-a întrebat mai multă lume, toți cei cărora le-am povestit de ele. Dar unde locuiți?
JANUS STUCK
La Tîrgu-Mureș.
OANA HODADE
Nu se poate.
JANUS STUCK
De ce?
OANA HODADE
E prea mare coincidența. Și eu sunt din Tîrgu-Mureș. Vă rog, se strecoară spiritul lui Ionesco printre noi și mă trec fiori.
JANUS STUCK
Ionesco? Eugen Ionesco? Mi-a fost coleg!
OANA HODADE
Nu, vă rog. E bizar.
JANUS STUCK
Se pricepea cu cuvintele, era cel mai bun din clasă. E tâmplar acum. Era, cel puțin, că nu știu dacă mai trăiește. Ne-a făcut scaunele și masa din sufragerie, după modelul lui Brâncuși.
OANA HODADE
Ei, Brâncuși… Doamne, ce dialog, cine scrie așa dialog? Haideți c-o iau altfel. Domnule Janus Stuck, vreau să vă propun un joc. Vreți să fiți tatăl meu?
JANUS STUCK
Nu.
OANA HODADE
Au, mă doare. De ce nu?
JANUS STUCK
Dumneavoastră aveți deja un tată.
OANA HODADE
Așa e, dar eu vreau unul ca dumneavoastră.
JANUS STUCK
Ca mine? Dar de unde știți cum sunt eu?
OANA HODADE
Din pozele astea. Din cum priviți în cameră. Sunteți un om bun și blând.
JANUS STUCK
Și mai cum?
OANA HODADE
Și iubitor și calm. Și tandru. Și înțelegător. Și aveți timp pentru ceilalți. Se vede.
JANUS STUCK
Domnișoară, idealizați.
OANA HODADE
Nu-mi spuneți domnișoară, sunt Oana, spuneți-mi Oana.
JANUS STUCK
Dar nu ne cunoaștem. Eu nu vă cunosc. Nu văd decât că vă petreceți timp cu imaginile astea din vacanțele noastre. Ne stingheriți. Nu vă supărați că vă spun.
OANA HODADE
Nu mă supăr. Nu mi-a trecut prin minte că mă vedeți.
JANUS STUCK
Vă vedem.
OANA HODADE
Și nu ziceți nimic.
JANUS STUCK
Domnișoară Oana, ne vedem de viața noastră. Și dumneavoastră poate v-ar prinde bine să faceți la fel.
OANA HODADE
Da.
JANUS STUCK
Să vă găsiți locul în viața dumneavoastră, așa cum e ea. Nu-l cunosc pe tatăl dumneavoastră, dar sunt sigur că e și el, ca și mine, un om obișnuit, ca toți semenii noștri. La fel de neputincios, la fel de slab, la fel de ticălos. Ne fuge tuturor pământul de sub picioare și încercăm să ne ținem drepți cum putem.
OANA HODADE
Și toți greșim, nu? Vă rog nu spuneți asta, vă transform într-un personaj banal și nu vreau.
JANUS STUCK
Nu mai idealizați, domnișoară Oana. Și luați-o mai ușor cu toate. Și mai lăsați visele, coborâți printre oameni. Nu vă mai protejați atât. Bucurați-vă, trăiți, luați viața în piept, cu toate experiențele ei.
OANA HODADE
Aoleo, parcă sunteți tata.
Janus Stuck râde.
Râdeți de mine?
JANUS STUCK
Da, sunteți simpatică.
OANA HODADE
Bine că n-ați zis drăguță.
JANUS STUCK
Știți ce-am învățat din toate călătoriile astea pe care văd că le analizați în toate detaliile – dar ce sperați să găsiți în ele, în definitiv, sensul vieții?
OANA HODADE
Într-un fel, da, cred că da.
JANUS STUCK
Aici, în fotografiile de vacanță ale unor străini? Dar sunt atâtea cărți și filme și opere de artă care se străduiesc să formuleze niște răspunsuri, de ce să vă pierdeți vremea cu noi?
OANA HODADE
Îmi place banalul, cotidianul, acolo cred că e esența. Dar acum mă transform eu într-o platitudine. Vă rog, ziceați de călătorii…
JANUS STUCK
Să ne ținem în mișcare, asta-i tot. Să nu ne oprim niciodată, să nu ne dăm bătuți. Și când credem c-am înțeles cum stau lucrurile, să mai pornim într-o călătorie. Asta-i tot.
OANA HODADE
Ăsta-i sensul vieții?
JANUS STUCK (râde)
Tare simpatică sunteți. Câți ani aveți?
OANA HODADE
36.
JANUS STUCK
Mulți înainte. Și mult succes!
OANA HODADE
Stați, domnule Stuck! Janus! Nici bunicul meu nu vreți să fiți?
✶✶✶✶
Oana Hodade (b. 1985) is an artist living and working in Romania. Oana is a performer, author, composer, working mostly in the performing arts. In her work, she explores fragility, intimacy, personal space, rituals and routines of the everyday life. She is interested in memory, subjectivity, language, and works with visual and sound archives. She often creates while walking, employing elements of psychogeography to explore interior and exterior landscapes. Through her recent practice, Oana studies the intersection between narration and action in theatre, and the idea of stage as a ground for multidisciplinarity. Her research often intersects with philosophy and anthropology. Her play, Scene din viața familiei Stuck [Scenes From the Life of the Family Stuck], received UNITER’s 2021 Romanian Play of the Year Award.
✶
Amanda L. Andrei is a playwright, literary translator, and theater critic residing in Los Angeles by way of Virginia / Washington DC. She writes epic, irreverent plays that center the concealed, wounded places of history and societies from the perspectives of diasporic Filipina women, and she co-translates from Romanian to English with her father, Codin Andrei. Her plays have been produced by Relative Theatrics and developed with Boston Court, NY Classical Theater, La MaMa, IAMA, Chalk Rep, Circle X, Echo Theatre, The Vagrancy, Pasadena Playhouse, Artists at Play, and others. Her play Mama, I Wish I Were Silver won the 2022 Jane Chambers Award for Feminist Playwriting. Her reviews of theater, poetry, and translated literature have appeared in American Theatre Magazine, Rappler, Hopscotch Translation, Barrelhouse Magazine, and more. She is one of three members of the Theatre Communications Group 2023 Rising Leaders of Color. MA: Georgetown, MFA: USC.
✶
Codin Andrei is a retired economist and co-translates with his daughter, Amanda.
Another Chicago Magazine 